Sunt în tren, în drum spre casă, ascult colinde și scriu cu drag postarea asta, editez pozele, timp în care mă și gândesc ce prăjituri să gătesc de Crăciun. Da, astea două sunt pasiunile mele dragi: gătitul și împletitul. Revenind la împletituri, de multă vreme mi-am propus să realizez articole cu coafuri împletite, special create pentru ocazii sau sărbători. Acum că tot bate Crăciunul la ușă și Revelionul e la 3 case distanță, m-am gândit să vă propun câteva împletituri demne de aceste ocazii. După cum veți vedea, am optat și pentru împletituri mai elegante, dar și pentru unele mai simple, chiar foarte simple. 4 modele, 4 împletituri, 4 ținute. Iar minunatele rochii pe care le veți descoperi în continuare sunt create de talentata Lucia Roșca, care a spus „da” ideii mele fără să stea pe gânduri, fapt pentru care îi tare mulțumesc. Ne-a primit în atelierul ei, acolo unde am și făcut ședința foto și unde ne-am simțit tare bine. 

Fotografiile au fost realizate de the one and only Adriana Pintrijel Photography.

  1. Gingașă – Camelia

Camelia a fost, este și va fi un bun model pentru împletiturile mele. Știe să le poarte, o reprezintă și e tare încântată de ele. Această rochie cred eu că este mai potrivită pentru Revelion, de aceea și împletitura pe care am realizat-o este mai elegantă, ușor sofisticată, și completează foarte bine ținuta. Am adăugat și un accesoriu de la  Meli Melo Paris ca să întregesc ținuta.

2. Misterioasă – Lucia

Lucia, designerul minunatelor ținute din această postare și moldoveancă tot din Neamț, poartă o împletitură împodobită cu fir aurit, combinație care este potrivită pentru Revelion, însă și pentru petrecere mai elegantă de Crăciun.

3. Jucăușă – Adriana

Adriana, modelul meu preferat (cum îmi place mie să-i spun), mi-a fost alături și de această dată. Pentru că rochia este foarte jucăușă, cu spatele în X, am optat pentru o împletitură din noduri, prinsă cu o cordeluță pentru un aspect mai relaxat. Poate fi purtată cu încredere în zilele de Crăciun. 🙂

4. Visătoare – Simona

Și acum e rândul meu. M-am simțit foarte bine în această rochie roz pudră și parcă mi-a pus în valoare personalitatea. Mi-am răsucit părul în partea dreaptă, l-am prins cu agrafe străucitoare de la Meli Melo, iar în partea stângă am pornit cu un spic, împletitură pe care am decis să o las să cadă, să n-o mai prind.

Acestea ar fi recomandările de sărbători. Aștept să-mi spuneți care e preferata voastră, dar și pe care rochie ați pus ochii.

Sărbători minunate!

7 thoughts on “Împletituri și ținute de sărbători!”

  1. 3 si 4 fara indoiala sunt si vor fi favoritele mele, nu din punct de vedere afectiv, subiectiv, etc. Pur si simplu imi plac cel mai tare !!! Sa aveti sarbatori calde si pline de magie si lucruri frumoase ! Sa ne revedem sanatoase si pline de zambet(e) si…de ce nu…poate sa aplicam dorinta din timpul facultatii de a “trage” o mica escapada cu trenul 😍

    1. Mulțumesc mult, Ana-Maria! Cu mare drag mi-ar plăcea să punem în aplicare ideile noastre. Până atunci îți doresc sărbători binecuvântate!😍

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *